marți, 10 martie 2009

PROIECT LEGE AL ORDINULUI KINETOTERAPEUTILOR DIN ROMANIA

PROIECT

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

LEGE

privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut

Constituirea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I

Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Art.1 Profesia de kinetoterapeut se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în kinetoterapie , eliberat de o instituţie de învăţământ superior acreditată în condiţiile legii naţionale de acreditare.

Art.2 - (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:

Persoana fizică care exercită, pe teritoriul României, profesia de kinetoterapeut este:

a) cetăţean român;

b) cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Ecomomic European, sau al Confederaţiei Elveţiene;

c) cetăţean al unui stat terţ căsătorit cu un cetăţean român, domiciliat în România;

d) beneficiarul unui statut de rezident pe termen lung acordat de unul din statele prevăzute la lit.b).

Prin titlu oficial de calificare în kinetoterapie, se înţelege:

1 diplomă de licenţă în kinetoterapie, eliberată de o instituţie de învăţământ superior, acreditată în România;

2 diplomă, certificat, sau alt titlu de kinetoterapeut, eliberat conform normelor unui stat din cele prevăzute la art.2(1) lit.b)

3 diplomă, certificat, sau alt titlu de kinetoterapeut dobândite într-un stat terţ, recunoscute ori echivalate în România.

4 Sunt asimilaţi kinetoterapeuţilor absolvenţii Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport din Romania care au obţinut specializare de cultură fizică medicală.

(2) Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de kinetoterapeut se realizează de Ordinul Kinetoterapeuţilor din România, denumit în continuare Ordin şi de Ministerul Sănătăţii Publice, ambele find denumite în continuare autorităţi competente române.

Art.3 - (1) Profesia de kinetoterapeut este o profesie liberală şi se exercită pe baza certificatului de membru al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, în regim salarial şi/sau independent, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Art.4 Profesia de kinetoterapeut constă în practicarea de acte realizate manual sau cu ajutorul unor instrumente, pentru a preveni alterarea capacităţilor funcţionale a persoanei, de a conlucra la menţinerea acestora, de a le restabili, sau de a le înlocui prin masaj şi/sau terapie prin mişcare.

Art.5 Prin masaj se înţelege toate manevrele externe, realizate asupra ţesuturilor, manual sau cu ajutorul unor aparate de electroterapie, cu sau fără ajutorul unor produse farmaceutice, care conduc la mobilizarea sau stimularea metodică, mecanică sau reflexă a ţesuturilor moi subcutane.

Art. 6 (1) Prin gimnastică medicală se înţelege realizarea şi supravegherea actelor care vizează reeducarea neuroatromiokinetică, corectivă sau compensatorie, efectuate în timpul unui tratament profilactic sau curativ.

(2) Kinetoterapeutul efectuează în acest scop acte motrice specifice sub formă de exerciţii conform tehnicilor şi metodelor cunoscute.

Art.7 În activitatea sa, kinetoterapeutul comunică medicului toate informaţiile pe care le deţine, susceptibile de a-i fi utile acestuia pentru stabilirea diagnosticului medical sau adaptarea tratamentului în funcţie de starea de sănătate a persoanei şi de evoluţie a acestei stări.

Art.8 Prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ordinului şi a Colegiului Medicilor din România se stabilesc tratamentele pe care kinetoterapeutul le poate efectua sub prescripţie medicală, tehnicile utilizate şi împuternicirile date în acest sens._!!!!!!!11

Art.9 Profesia de kinetoterapeut are ca scop:

a) asigurarea potenţialului maximal al funcţiilor motrice.

b) promovarea sănătăţii şi a stării de bine a individului;

c) prevenirea şi limitarea incapacităţilor şi a dizabilităţilor la indivizii cu risc de alterare a comportamentului motor datorită unor factori de stres biomecanic, socio-economic, sau a stilului de viaţă şi la persoanele cu deficienţe senzo-motorii congenitale, sau dobândite;

d) furnizarea mijloacelor pentru tratarea şi recuperarea funcţională a aparatelor şi sistemelor corpului, esenţiale pentru mişcare;

Art.10 Pe tot timpul exercitării profesiei, kinetoterapeutul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, loialitate şi respect faţă de beneficiarul prestaţiei sale.

Art.11 În exercitarea profesiei sale, kinetoterapeutul lucrează individual sau în echipă în strânsă colaborare cu medicii specialişti, cu psihologii, cu asistenţii sociali, cu logopezii, cu specialiştii în ortezare-protezare, cu alţi specialişti în domenii conexe, cu profesorii de educaţie fizică şi sport şi cu antrenorii.

Art.12-(1) Kinetoterapeutul care îşi exercită profesia permanent în România este de drept membru al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

(2) Este înscris, pe perioadă determinată, în tabelul unic al Ordinului :

a) kinetoterapeutul care prestează ocazional sau temporar un serviciu pe teritoriul României,

b) kinetoterapeutul cetăţean român stabilit în străinătate şi care doreşte să – şi exercite, ocazional sau temporar, profesia în România;

Art.13 –(1) Kinetoterapeutul îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, sau a unui contract de prestări de servicii kinetoterapeutice încheiat după obţinetrea autorizaţiei de liberă practică???.

(2) Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut independent cu autorizaţiei de liberă practică se exercită numai după înregistrarea sa în Registrul Comerţului şi la administraţia financiară de la domiciliul, sau a locului de rezidenţă.

Art.14-(1) Certificatul eliberat de autorităţile competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, ale unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ale Confederaţiei Elveţiene, care atestă că kinetoterapeutul este titular de drept câştigat, este recunoscut de autorităţile competente române, permiţând exercitarea activităţilor de kinetoterapeut, inclusiv în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prezentei legi.

(2) Prin drept câştigat se înţelege dreptul kinetoterapeutului prevăzut la art.2 (1) lit. b-d) de a exercita profesiunea de kinetoterapeut, inclusiv în cadrul sistemului de protecţie socială al statului membru de origine sau de provenienţă, în cazul în care acesta beneficia de drept de liberă practică a profesiunii.

(3) În mod exclusiv, prin termenul stat membru de origine sau de provenienţă, se înţelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European, sau Confederaţia Elveţiană.

Art.15 Profesiunea de kinetoterapeut se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art.2 (1) lit.a)-d) care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) deţin un titlu oficial de licenţiat în kinetoterapie [Art.2 , - (1)Prin titlu oficial de calificare în kinetoterapie ;]

b) sunt membrii ai Ordinului;

c) deţin autorizaţie de liberă practică

d) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de kinetoterapeut;

e) nu sunt nedemni sau incompatibili.

Secţiunea a 2 a

Nedemnităţi şi incompatibilităţi

Art.16 Este nedemn de a exercita profesia de kinetoterapeut, pe teritoriul României :

a) Kinetoterapeutul care a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni contra umanităţii sau vieţii;

b) Kinetoterapeutul care a fost dovedit de către Ordinul Kinetoterapeuţilor din România că şi-a folosit cunoştinţele producând, cu intenţie, o deteriorare a stării de sănătate a persoanei asistate.

c) -Kinetoterapeutul împotriva căruia instanţa judecătorească civilă sau penală a pronunţat o hotărâre definitivă de sancţionare cu privire la fapte exercitate în timpul şi în legătură cu profesia acestuia pe teritoriul României.

Art.17-(1) Este incompatibil kinetoterapeutul care :

a) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească sau disciplinară, cu interdicţia de a profesa, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

b) refuză să se supună unei testări de atestare a pregătirii sale profesionale în faţa unei comisii desemnată de Ordin, în cazul în care a întrerupt activitatea profesională mai mult de cinci ani.

c) are calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori distribuţie ale produselor farmaceutice şi/sau ale materialelor sanitare.

(2) Sesizarea despre apariţia stării de incompatibilitate a kinetoterapeutului poate fi făcută de oricare persoană fizică sau juridică şi se adresează consiliului judeţean al Ordinului.

(3) Preşedintele consiliului judeţean desemnează o comisie, formată din trei kinetoterapeuţi, care se pronunţă asupra sesizării.

(4) Pe perioada stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.

Secţiunea a 3-a

Autorizarea de liberă practică a profesiunii de kinetoterapeut

Art.18 (1) Kinetoterapeutul îşi exercită profesia pe baza autorizaţiei de liberă practică acordată de Ministerul Sănătăţii Publice.

(2) Pentru prestaţii ocazionale sau temporare, kinetoterapeuţii prevăzuţi la art.2 (1) lit.b)-d) sunt obligaţi să declare Ordinului intenţia de efectuare a prestaţiei pentru a fi înscrişi temporar, în tabloul unic al membrilor Ordinului.

(3) Certificatul se eliberează în baza următoarelor acte:

a) actul care atestă pregătirea de kinetoterapeut;

b) certificatul de sănătate;

c) certificatul de cazier judiciar;

d) declaraţie pe proprie răspundere că nu se află în situaţiile prevăzute la art. 16-17.

e) asigurarea de răspundere civilă.

Art.19 Autorizaţia de liberă practică a profesiunii de kinetoterapeut se acordă de Ministerul Sănătăţii Publice în baza următoarelor acte:

a) certificatul de membru al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

b) actul care atestă profesiunea de kinetoterapeut;

c) dovada domiciliului sau a reşedinţei.

Art.20 Kinetoterapeutul nu este funcţionar public în timpul exercitării profesiei.

Art.21 În cazul în care kinetoterapeutul îşi întrerupe activitatea profesională mai mult de cinci ani, el este obligat să se supună unei testări scrise şi practice, susţinută în faţă unei comisii desemnată de Colegiul naţional al Ordinului în vederea evaluării.

Art.22 –(1) Kinetoterapeutul se pensionează conform legii, indiferent de sex.

(2) Kinetoterapeutul care a depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) poate profesa în continuare în unităţi sanitare private.

Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Ordinului, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

(3) Kinetoterapeuţii care au împlinit vârsta de pensionare nu mai pot face parte din conducerea colegiului judeţean sau naţional al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, dar pot devenii membrii de onoroare sau consultanti.

Art.23 Profesiunea de kinetoterapeut se înscrie distinct în Clasificarea activităţilor din economia naţională – CAEN.

Art.24 Prin normă practica specială se poate stabili o durată zilnică a timpului de muncă mai mică de 8 ore.

Capitolul II

Dispoziţii privind exercitarea profesiei de kinetoterapeut în România de către kinetoterapeuţi, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene.

Secţiunea 1

Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire

Art.25 -(1) Exercitarea permanentă a profesiunii de către kinetoterapeuţii, prevăzuţi la art.2 (1) lit.b)-d) pe teritoriul României, se realizează în condiţii similare cu cele care trebuie îndeplinite de kinetoterapeuţii, cetăţenii români şi cu îndeplinirea dispoziţiilor prezentei legi.

(2) România are calitatea de stat membru gazdă, în înţelesul art. 1 şi a art.3 alin.(1) lit.c) din Directiva 2005/36CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005, privind recunoaşterea calificărilor profesionale, intrată în vigoare la 20 octombrie 2007, în toate ţările membre şi recunoaşte că profesiunea de kinetoterapeut este o profesie reglementată, în înţelesul art. 3 alin.1 lit. a) prima teză din Directiva 2005/36/CE.

(3) Ordinul kinetoterapeuţilor din România efectuează procedura de recunoaştere a calificării profesionale şi eliberează certificatul de membru al ordinului în termen de o lună de la depunerea dosarului complet.

(4) Dosarul prevăzut la alin. (2) cuprinde:

a) copia documentului de cetăţenie;

b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;

c)copia certificatului emis de autoritatea competentă al statului membru de origine sau de provenienţă din care să rezulte apartenenţa la organizaţie profesională în statul de origine sau provenienţă;

d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de autorităţile abilitate din statul membru de origine sau de provenienţă;

e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;

f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).

(5) Documentele prevăzute la alin. (4) lit. d) - f) sunt valabile trei luni de la data emiterii.

(6) Solicitarea documentele prevăzute la alin.4 lit.d)-e) se face numai în situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau provenienţă impune o astfel de cerinţă.

Art.26 Kinetoterapeutul, cetăţean străin, nemulţumit de decizia de respingere a înscrierii în tabelul unic al kinetoterapeuţilor, sau de acordare a autorizaţiei de liberă practică, emisă de către autorităţile competente române, poate să conteste decizia la instanţa de contencios administrative,în condiţiile legii.

Art.27-(1) Pentru a presta servicii de kinetoterapie cu caracter temporar sau ocazional pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art.2(1) lit.b)-d), solicită Colegiului Naţional înscrierea temporară în tabloul unic al Ordinului, prezentând următoarele acte:

a) o declaraţie în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi dovada asigurării în caz de risc profesional;

b) copia documentului de cetăţenie;

c) copia documentelor care atestă formarea în profesiune.

(2) Solicitarea se soluţionează în termen de 20 de zile calendaristice. Nesoluţionarea în termen dă posibilitatea petentului să se adreseze instanţei de contencios administrative cu plângere.

(3) Autorizarea exercitării profesiunii de kinetoterapeut, cu caracter ocazional sau temporar, se face de către Ministerul Sănătăţii Publice. Documentele necesare autorizării sunt cele prevăzute la art.19.

(4) Pe perioada autorizată, kinetoterapeuţii se supun dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru kinetoterapeuţii, cetăţeni români membri ai Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

Art.28 Autorităţile competente române informează şi solicită informaţii, în legătură cu sancţiunile disciplinare de natură profesională sau administrativă, precum şi cu cele penale, interesând exerciţiul profesiei de kinetoterapeut, aplicate pe durata exercitării profesiei pe teritoriul statului respectiv.

Capitolul III

Constituirea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Art.29 (1) Ordinul Kinetoterapeuţilor din România este o organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de kinetoterapeut ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

(2) Ordinul Kinetoterapeuţilor din România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.

(3) Sunt membri ai Ordinul Kinetoterapeuţilor din România kinetoterapeuţii, cetăţenii români, domiciliaţi în România.

(4) Sunt asimilaţi kinetoterapeuţilor absolvenţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din România care s-au specializat în cultură fizică medicală şi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare sau cabinete private.

(5) Sunt, de asemenea, membrii ai Ordinului Kinetoterapeuţilor din România cetăţenii străini, prevăzuţi la art. 2 (1) lit b)-d) dacă au solicitat şi au obţinut autorizaţia de liberă practică cu caracter permanent pe teritoriul României.

Secţiunea a 2-

A Constituirea Colegiului judeţean al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România

Art.30(1) În judeţele unde sunt constituite asociaţii profesionale ale kinetoterapeuţilor, adunarea generală de constituire a colegiilor judeţene cade în sarcina acestora.

Kinetoterapeuţii care la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi desfăşoară activitatea ca salariaţi sau independent sunt membrii ai Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, urmând ca, după constituirea colegiilor judeţene sau al municipiului Bucureşti, să solicite certificatul de membru, în condiţiile legii.

Pe data constituirii colegiului judeţean al Ordinului, Asociaţia profesională teritorială îşi încetează activitatea.

În judeţele unde nu funcţionează asociaţii profesionale ale kinetoterapeuţilor, adunare generală de constituire se convoacă de către un comitet de iniţiativă, format din trei kinetoterapeuţi, înscrişi în tabloul unic al Ordinului din judeţ.

În judeţele unde numărul ???? kinetoterapeuţilor permite constituirea colegiului judeţean, adunarea generală de constituire se convoacă în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi din numărul kinetoterapeuţilor înscrişi în tabloul unic din judeţul respectiv, în a 12-a zi se organizează o nouă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta hotărâri cu majoritate simplă, indiferent de numărul membrilor prezenţi.

(2) Adunarea generală de constituire îşi desfăşoară lucrările în strictă conformitate cu procedura obligatorie emisă de Federaţia română a asociaţiilor de kinetoterapie.

(3) Adunarea generală de constituire

a) alege, prin vot secret, cu majoritate simplă, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;

b) alege, prin vot secret, cu majoritate simplă, cenzorul, sau după caz, comisia de cenzori a consiliului, respectiv comisia de cenzori a municipiului Bucureşti;

c) stabileşte numărul comisiilor de specialitate;

d) alege membrii comisiilor de specialitate;

e) alege comisia de disciplină şi stabileşte îndemnizaţia de şedinţă a membrilor acesteia;

f) alege reprezentantul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti în adunarea generală naţională;

g) aprobă proiectul de buget al colegiului;

h) hotărăşte în orice problemă care interesează bunul mers al colegiului.

Art.31 Consiliul colegiului alege în şedinţa de constituire, biroul consiliului, format din trei membri: un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.

Preşedintele biroului consiliului este şi preşedintele colegiului judeţean.

Art.32 Mandatul consiliului judeţean, al cenzorului şi a comisiei de disciplină încetează la doi ani de la adunarea generală de constituire.

B Convocarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România

Art. 33 Adunarea generală naţională este convocată de preşedintele Federaţiei Române a Asociaţiilor de Kinetoterapie, la solicitarea a cel puţin cinci colegii judeţene, în termen de o lună de la ultima solicitare.

Pe data constituirii colegiului naţional al Ordinului, Federaţia Română a Asociaţiilor de kinetoterapie îşi încetează activitatea.

Art. 34 La Adunarea generală naţională sunt convocaţi, de drept, preşedinţii colegiilor judeţene, reprezentanţii aleşi de adunările generale judeţene şi ale municipiului Bucureşti, precum şi decanii facultăţilor de profil.

Art.35(1) Adunarea generală naţională de constituire a Ordinului Kinetoterapeuţilor din România se desfăşoară conform procedurii stabilite de Federaţia Română a Asociaţiilor de Kinetoterapie.

(2) Adunarea generală naţională de constituire :

a) stabileşte numărul comisiilor de specialitate;

b) alege, prin vot secret, cu majoritate simplă, comisia de cenzori a colegiului naţional;

c) alege comisiile de specialitate ale colegiului naţional;

d) alege comisia superioară de disciplină şi stabileşte îndemnizaţia de şedinţă a membrilor acesteia;

e) aprobă proiectul de buget al colegiului naţional;

f) hotătăşte în problemele urgente ale Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

Secţiuea a 3-a

Organizarea şi funcţionarea

Art.36(1) Ordinul Kinetoterapeuţilor din România se organizează şi funcţionează pe criterii teritoriale.

(2) În fiecare judeţ se organizează un colegiu al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, cu sediul în municipiul reşedinţă de judeţ.

(3) În municipiul Bucureşti se organizează un singur colegiu.

Art.37 Colegiile judeţene sunt organizaţii cu patrimoniu şi buget propriu care dobândesc personalitate juridică de la data înregistrării la administraţia financiară în raza căreia se află sediul instituţiei.

Art.38 Între Ordinul Kinetoterapeuţilor din România şi colegiile teritoriale există raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară.

Nici un colegiu judeţean nu poate funcţiona în afara Colegiului Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

Art.39 Sediul central al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România este în municipiul Bucureşti.

Secţiunea a 4-a

Atribuţiile Ordinului Kinetoterapeuţilor din România

Art.40 Ordinul Kinetoterapeuţilor din România are următoarele atribuţii:

a) apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a profesiunii de kinetoterapeut;

b) promovează drepturile şi asigură respectarea de către kinetoterapeuţi a obligaţiilor ce le revin faţă de pacienţi şi de sănătatea publică;

c) asigură aplicarea legilor şi a regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiunii;

d) eliberează certificatul de membru al ordinului kinetoterapeuţilor;

e) promovează profesiunea şi activităţile de kinetoterapie prin relaţiile publice, sub orice formă;

f) susţine activitatea de cercetare ştiinţifică şi organizează manifestări ştiinţifice;

g) iniţiază, completează şi ţine la zi tabloul unic al kinetoterapeuţilor din România, atât pentru cei înscrişi cu caracter permanent, cât şi pentru cei care îşi exercită profesia ocazional pe teritoriul României.

h) stabileşte criteriile şi standardele de dotare care trebuie îndeplinite pentru evaluarea unui cabinet de kinetoterapie care solicită să încheie un contract de prestări de servicii de kinetoterapie cu casele de asigurări de sănătate.

i) promovează şi asigură cadrul necesar desfăşurării unei concurenţe loiale bazate exclusiv pe criteriile competenţei profesionale;

j) prin preşedintele colegiului judeţean, sau al municipiului Bucureşti este în drept să exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală, ori autorităţile competente, pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de kinetoterapeut sau care practică în mod nelegal kinetoterapia.

k) primeşte şi se pronunţă, prin comisia de disciplină, asupra reclamaţiilor formulate împotriva kinetoterapeuţilor învinuiţi de malpraxis, în calitate de organ de jurisdicţie profesională.

l) judecă abaterile kinetoterapeuţilor de la normele de etică şi de deontologie profesională.

m) reprezintă Ordinul în relaţiile cu organizaţiile similare din Regiunea Europeană a Confederaţiei Mondiale pentru Kinetoterapie.

n) elaborează, adoptă şi monitorizează Statutul şi Codul Deontologic al profesiei de kinetoterapeut.

o) Stabileşte obligaţiile (40?? crede anuale ) de perfecţionare profesională prin participări la concrese, consfătuiri, publicatii, cursuri de specialitate atestate de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Secţiunea a 5-a

Membrii Ordinului Kinetoterapeuţilor din România

Art.41 Membrii Ordinului Kinetoterapeuţilor din România sunt înscrişi în tabloul unic al kinetoterapeuţilor din România, tablou care se publică pe pagina de Internet a Ordinului.

Art.42 La cerere, kinetoterapeuţii pensionabili rămân înscrişi în tabloul unic al kinetoterapeuţilor; kinetoterapeuţii pensionari pot solicita înscrierea în tabloul unic, cu îndeplinirea condiţiilor legale.

Art.43 Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.

Art.44 Pe durata cât un kinetoterapeut îndeplineşte alte funcţii, calitatea de membru se suspendă.

Art.45 Întreruperea exercitării profesiei mai mult de cinci ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru.

Secţiunea a 6-a

Drepturile şi obligaţiile membrilor Ordinului kinetoterapeuţilor din România

Art.46 Membrii Ordinului au următoarele drepturi:

a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale structurilor judeţene sau naţionale ale Ordinului ;

b) să solicite informaţii care privesc exercitarea în condiţii optime a profesiei.

c) să participe la acţiunile organizate de Ordin;

d) să folosească, împreună cu membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale colegiilor judeţene;

e) să conteste sancţiunile primite;

f) să respecte Statutul Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

g) să respecte Codul de deontologie a profesiunii de kinetoterapeut;

h) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;

i) să îndeplinească sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional;

j) să execute cu bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

k) să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale Ordinul Kinetoterapeuţilor din România;

l) să păstreze secretul profesional;

m) să păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere;

n) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei profesionale;

o) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiunii;

p) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de membru al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

r) să acţioneze, în vederea creşterii gradului de pregătire profesională prin efectuarea unui număr stabilit de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie profesională;

s) să respecte drepturile pacienţilor;

Art.47 Membrii Ordinului Kinetoterapeuţilor din România au următoarele obligaţii:

a) să respecte Statutul Ordinului Kinetoterapeuţilor din România şi Codul de deontologie a profesiunii de kinetoterapeut;

b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional;

c) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;

e) să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale Ordinul Kinetoterapeuţilor din România;

e) să păstreze secretul profesional;

f) să păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere;

g) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei profesionale;

h) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiunii;

i) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de membru al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

j) să acţioneze, în vederea creşterii gradului de pregătire profesională prin efectuarea unui număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie profesională;

k) să respecte drepturile pacienţilor;

Art.48 Organele de conducere ale colegiului judeţean sunt:

a) adunarea generală ;

b) consiliul colegiului judeţean;

c) biroul consiliului;

d) preşedintele.

Art.49 (1) Adunarea generală a colegiului judeţean poate fi : ordinară şi extraordinară şi este formată din toţi kinetoterapeuţii înscrişi în colegiul judeţean.

(2) Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în primul trimestru al anului.

Adunarea generală extraordinară se convoacă:

a) la apariţia unui act normativ prin care se dispune modificarea organizării, sau a competenţelor Ordinului Kinetoterapeuţilor, sau se stabilesc drepturi şi obligaţii noi kinetoterapeuţilor;

b) la solicitarea unei treimi dintre membrii colegiului;

c) din iniţiativa preşedintelui pentru dezbaterea unor probleme organizatorice.

Art.50 Adunarea generală ordinară este legal constituită în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul kinetoterapeuţilor înscrişi în colegiul judeţean, sau al municipiului Bucureşti şi are următoarele atribuţii:

a) aprobă proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;

b) alege, prin vot secret, cu majoritate simplă, dintre membrii săi, consiliul colegiului şi reprezentanţii în Adunarea generală naţională a Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

c) stabileşte indemnizaţia de şedinţă a membrilor comisiei de disciplină;

d) alege cenzorul, sau după caz, comisia de cenzori a colegiului;

e) hotărăşte în tot ce priveşte buna desfăşurare a activităţii kinetoterapeuţilor din judeţul respectiv; hotărârile colegiului sunt obligatorii pentru kinetoterapeuţi.

Art.51 Consiliul colegiului are un număr de membri proporţional cu numărul kinetoterapeuţilor înscrişi în evidenţa colegiului la data organizării alegerilor, astfel:

a) 3-5 membri, dacă colegiul are înscrişi până la 30 de membri;

b) 5-7 membri, dacă colegiul are înscrişi peste 30 de membri.

Proporţional cu numărul membrilor înscrişi, se aleg şi membrii supleanţi, la propunerea adunării.

Art.52 Consiliul colegiului judeţean exercită atribuţiile prevăzute de lege şi date în competenţa sa prin Statutul organizaţiei şi hotărârile colegiului naţional .

Art.53 Bugetul Ordinului se formează din contribuţia colegiilor judeţene în cote stabilite de Adunarea generală a Ordinului, din donaţii, legate, sponsorizări, taxe de înscriere, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de perfecţionare continuă, drepturi editoriale,încasări din vânzarea publicaţiilor proprii,din fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice, precum şi din alte surse.

Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii, venituri folosite exclusiv pentru organizarea perfecţionării kinetoterapeuţilor şi dotarea sediilor Ordinului.

Art.54 Organele de conducere ale Ordinului Kinetoterapeuţilor din România sunt:

a) Adunarea generală naţională;

b) Colegiul naţional;

c) Biroul executiv;

d) preşedintele.

(2) Adunarea generală naţională se convoacă o dată pe an, în primul trimestru al anului.

Între adunările generale naţionale, colegiul naţional coordonează activitatea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

(3) Colegiul naţional se convoacă trimestrial, în prima lună a trimestrului de către preşedintele biroului executiv.

Art.55 Adunarea generală ordinară este legal constituită în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor prevăzuţi la art.34, ia hotărâri cu majoritate simplă şi are următoarele atribuţii:

a) aprobă proiectul de buget al colegiului naţional şi, în baza raportului comisiei de cenzori, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;

b) adoptă Statutul Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

c) adoptă Codul deontologic al profesiunii de kinetoterapeut;

d) hotărăşte numărul şi denumirea comisiilor de specialitate;

e) alege comisiile de specialitate ;

f) alege membrii comisiei superioare de disciplină şi stabileşte îndemnizaţia de şedinţă a membrilor acestei comisii;

g) alege comisia de cenzori a colegiului naţional;

h) hotărăşte în toate problemele privitoare la buna desfăşurare a activităţii kinetoterapeuţilor, a intereselor, atribuţiilor şi obligaţiilor acestora legate de exercitarea profesiei.

Art.56 Colegiul naţional este format din :

- preşedinţii colegiilor judeţene;

- preşedintele colegiului Bucureşti;

- decanii facultăţilor de profil.

Art.57 Colegiul naţional are următoarele atribuţii:

a) alege, dintre membrii săi, Biroul executiv al Colegiului naţional;

b) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli al Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

c) alege comisiile de lucru;

d) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi indemnizaţia de şedinţă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;

e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului privind ( tratamentele de reeducare, tehnicile, precum şi) activităţile de specialitate pe care le efectuează kinetoterapeutul în colaborare cu medicul specialist;

f) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea tematicilor, metodologiilor, concursurilor şi examenelor pentru kinetoterapeuţi;

g) stabileşte sistemul de perfecţionare (40 credite), pe baza căruia se evaluează activitatea profesională a kinetoterapeuţilor;

h) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea normelor privind exercitarea profesiei de kinetoterapeut;

i) gestionează bunurile Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

j) soluţionează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva hotărârilor date de colegiile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti;

k) avizează reînscrierea kinetoterapeuţilor care au pierdut calitatea de membru;

l) stabileşte cuantumul îndemnizaţiei membrilor biroului executiv;

m) stabileşte grila de salarizare a personalului încadrat de biroul executiv;

n) hotărăşte în toate problemele privitoare la buna desfăşurare a activităţii kinetoterapeuţilor, a intereselor acestora legate de exercitarea profesiei;

o) judecă recursurile declarate împotriva soluţiei comisiei superioare de disciplină

p) Organizează cursuri postuniversitare de specialitate?????

Art.58 Colegiul naţional alege, prin vot secret, cu majoritate simplă, biroul executiv al colegiului.

Art.59 Biroul executiv al colegiulu naţional este format dintr-un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi un secretar

Art.60 Preşedintele biroului executiv al colegiului naţional este şi preşedintele Ordinului Kinetoterapeuţilor din România.

Art.61 Atribuţiile Biroului executiv sunt următoarele:

a) asigură activitatea permanentă a Ordinului Kinetoterapeuţilor din România între şedinţele acestuia;

b) aprobă angajarea de personal şi asigură execuţia bugetului Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune aprobării Adunării generale naţionale şi solicită acesteia descărcarea de gestiune;

d) elaborează şi supune spre avizare Adunării generale naţionale proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli;

e) coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional ;

f) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute Ordinului Kinetoterapeuţilor din România;

g) execută hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Colegiului naţional;

h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional.

Art.62 Atribuţiile preşedintelui colegiului naţional din România sunt următoarele:

a) reprezintă Ordinul Kinetoterapeuţilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;

b) încheie contracte în numele Ordinului Kinetoterapeuţilor din România, cu aprobarea Biroului executiv;

c) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale naţionale;

d) aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi lucrările curente;

e) angajează personalul de specialitate şi administrativ;

f) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de Consiliul naţional ori de Biroul executiv.

Secţiunea a 7-a

Răspunderea disciplinară

Art.63(1) Kinetoterapeutul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prezentei legi, a actelor normative care cuprind obligaţii şi îndatoriri profesionale emise de Guvernul României, a Codului de deontologie profesională, a hotărârilor cu caracter obligatoriu, emise de colegiile judeţene şi de colegiul naţional, precum şi de cele ale Adunării generale naţionale, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei.

(2) Comisiile de disciplină îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiului egalităţii, al dreptului de apărare, precum şi al principiului contradictorialităţii.

(3) Funcţia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu oricare funcţie din cadrul colegiului.

(4) Acţiunea disciplinară poate fi iniţiată în termen de trei luni de la data săvârşirii faptei reclamate, sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile, dovedite cu acte medicale.

Art.64(1) Plângerea împotriva unui kinetoterapeut se depune la colegiul al cărui membru este.

(2) Biroul consiliului dispune efectuarea anchetei disciplinare; după verificarea plângerii.În baza soluţiei propuse de comisia de disciplină poate decide:

a) admiterea sau respingerea plângerii ;

b) completarea anchetei disciplinare;

(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii reclamanta poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se contestă în termen de 15 de zile de la comunicare.

(4) Contestaţia se soluţionează de către comisia superioară de disciplină a Consiliului naţional.

Art.65(1) Comisia de disciplină a colegiului judeţean judecă toate abaterile disciplinare săvârşite de kinetoterapeuţi.

(2) Comisia este formată din trei membri şi lucrează pe toată perioada pentru care a fost aleasă.

(3) Comisia de disciplină este independentă faţă de conducerea colegiului.

Art.66 În cadrul Colegiului naţional se alege şi funcţionează comisia superioară de disciplină.

Art.67 Comisia superioară de disciplină judecă abaterile disciplinare ale membrilor colegiului naţional şi contestaţiile declarate împotriva soluţiilor comisiilor de judecată judeţene.

Colegiul naţional judecă contestaţiile declarate împotriva soluţiei comisiei superioare de disciplină.

Art.68(1) În funcţie de gravitatea abaterii disciplinare săvârşite, comisia de disciplină poate aplica următoarele sancţiuni:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) vot de blam;

d) suspendare pe o perioadă de 6-12 luni, a calităţii de membru al Ordinului Kinoterapeuţilor din România;

e) retragerea calităţii de membru al Ordinului Kinoterapeuţilor din România;

(2) Sancţiunile prevăzute la alin.1 lit. d)-e) se confirmă de către comisia superioară de disciplină, ca urmare a expertizei de specialitate ordonată de aceasta în speţă.

(3) Hotărârile comisiei de disciplină nerecurate, precum şi hotărârile comisiei superioare de disciplină la contestaţiile depuse sunt definitive şi executorii.

(4) Împotriva hotărârilor comisiei de disciplină definitive şi executorii partea nemulţumită se poate adresa judecătoriei, conform dispoziţiilor codului de procedură civilă.

Art.69 Kinetoterapeutul care a fost sancţionat cu suspendarea calităţii de membru al Ordinului Kinoterapeuţilor din România poate solicita ridicarea sancţiunii numai după trecerea perioadei prevăzute în hotărârea comisiei de disciplină.

Art. 70 Practicarea profesiei, fără a avea calitatea de membru al Ordinului Kinoterapeuţilor din România se sancţionează conform legii penale.

Capitolul IV

Dispoziţii finale

Art.71 Ministerul Sănătăţii Publice, prin serviciile specializate, are obligaţia de a pune la dispoziţia Federaţiei române a asociaţilor de kinetoterapie lista kinetoterapeuţilor din România cu datele de identificare şi locul desfăşurării activităţii, în vederea organizării adunărilor de constituire a colegiilor judeţene, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 72 Spitalele, societăţile comerciale şi aşezămintele spitaliceşti, indiferent de denumirea lor, care au angajaţi kinetoterapeuţi sau au încheiate contracte de prestări de servicii kinetoterapeutice sunt obligate ca în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi să solicite kinetoterapeuţilor angajaţi sau prestatori certificatul de membru al Ordinului.

După trecerea termenului de la alin,(1), personalul Inspecţiei Teritoriale de Muncă verifică legalitatea angajării kinetoterapeuţilor şi contractele de prestări de servicii kinetoterapeutice şi sancţionează lipsa certificatului de membru al Ordinului din dosar ca fiind prestaţie fără forme legale.

Art.73 Se împuterniceşte Federaţia română a asociaţilor de kinetoterapie să emită procedura obligatorie de desfăşurare a adunărilor de constituire a colegiilor judeţene, municipiului Bucureşti, precum şi a Adunării generale naţionale.

Art. 74 Asociaţiile profesionale care fiinţează la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt împuternicite să organizeze adunările generale de constituire la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, conform procedurii obligatorie.

Art.75 Administraţia publică locală sprijină colegiile judeţene şi respectiv al municipiului Bucureşti în obţinerea unor spaţii pentru desfăşurarea activităţii.

Art.76 Atribuţiile Ordinului Kinoterapeuţilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociaţie profesională. Membrii Ordinului Kinoterapeuţilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale.

Art.77 Prezenta lege este în acord cu dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 de stabilire a procedurii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii, astfel cum a fost modificat prin Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004şi cu Directiva 2005/36/CE.

Art.78 La data intrării în vigoare a prezentei legi , se abrogă orice altă dispoziţie contrară.

23 de comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua tuturor si salutari speciale pentru Claudiu!

Felicitari pentru luarea de pozitie, este bine ca din toti kinetoterapeutii din Romania macar unul este interesat de soarta noastra a tuturora.

Cred ca cel mai important lucru care trebuie schimbat sau inlaturat din acest proiect de lege este faptul ca majoritatea doctorilor nu stiu mare lucru despre tehnicile folosite in profesia noastra si deci ce cuvant ar avea ei de spus in managementul aplicarii si exercitarii acestora? Noi suntem sau ar trebui sa fim singurii care ne alegem metodele de evaluare si tratament pe care le vom folosi.

Ca si in alte tari europene sau chiar de pe alte continente, ar trebui sa existe o relatie de cooperare profesionala si interdisciplinara intre doctori, kinetoterapeuti si alti specialisti in domenii conexe, si nu o relatie de subordonare a acestora fata de medici.

Multumesc inca o data pentru oportunitatea de a-mi spune parerea si astept si alte comentarii ale colegilor nostri!

Comentati fratilor daca va intereseaza soarta voastra!

Cu respect pnetru Claudiu si pentru aceasta profesie,

Kinetoterapeut

Craciun Marius Victor
(promotia 2003, Bacau)

Anonim spunea...

Rugaminte pentru explicarea titlului "DE CE?"

Domnule Profesor Motet Dumitru,

Va multumesc in numele kinetoterapiei pentru acest scurt TEXT, dar trebuie sa recunosc ca forma abstracta in care l-ati redactat ne lasa pe noi, restul kinetoterapeutilor care nu gravitam in aceleasi cercuri cu domnia voastra intr-o totala ceata.

Daca considerati atat de importanta postarea acestui articol pe acest blog, fiti amabil si, cu riscul de a supara persoana care face subiectul articolului, explicati pe intelesul tuturora ce anume ati vrut sa spuneti.

Asta daca nu a vrut sa fie doar un strigat de durere fara ecou si fara speranta de a fi auzit.

Va multumesc anticipat!!

Kinetoterapeut

Craciun Marius Victor

Diana spunea...

Buna ziua la toata lumea,

Imi fac lucrarea de master la Facultatea din Timisoara. subiectul pe care mi-i l-am ales este acela de a compara kinetoterapia moderma in statele membre ale WCPT si Romania. Apreciez foarte mult orce comentariu la situatia actuala din Romania sau orce alt comentariu.

multumesc anticipat.
Diana G.

Diana spunea...

Tot eu.
Daca de poate sa imi raspunde-ti la cateva intrebari:
1 Practicati in domaniul kinetoterapiei?
2. Sunteti absolvent sau student al unei facultati cu profil de kinetoterapie?
3. Aveti autonomie de practica sau urmati instructiunile altor profesii medicale?
4. Practicati in sistemul de stat sau privat?
5. Ce parere aveti de legislatia in vigoare. Va ajuta la practicarea meseriei ?
6. A-ti dori ca sa aveti mai mult sprijin din partea ministerului muncii si samatatii cu privire la legislatia in vigoare si dreptul de practica? In ce mod?

Va multumesc anticipat
Diana G.

Anonim spunea...

Buna ziua, as dori sa fac o remarca importanta referitoare la atestatul de libera practica pe care nu am reusit sa mi-l iau, (deoarece firma la care lucrez nu a dorit sa se inscrie in registrul unic al cabinetelor medicale...asta e alta treaba).
DAR DE CE sunt nevoita sa-mi scot un astfel de atestat daca doresc sa lucrez la stat, nu tot aceeasi functie o sa ocup?
DE CE sa-mi scot atestatul daca sunt licentiata in kinetoterapie?Oare eu mi-am tocit creeri degeaba 4 ani ca sa le fac "fericite "pe angajatele de la oammr?este drept?

Anonim spunea...

Voi incerca sa raspund la ultima intrebare...
Teoretic - in orice tara civilizata nu ar trebui sa fii lasata sa lucrezi pe o meserie fara certificat de libera practica - care se elibereaza pe baza actului de studii si a dovezii de angajare intr-ul cabinet legal constituit. Greseala in acest caz ii apartine angajatorului anterior care, nefiind in ordine nici nu putea sa iti ceara sa ai un asemenea act. Orice cabinet de kinetoterapie legal infiintat trebuie sa fie inregistrat ca atare si daca functioneaza legal si tu iti poti desfasura legal activitatea. Daca, in schimb, domeniul lui de activitate, prin codul CAEN pe care il are nu acopera activitatea de kinetoterapie atunci tu, legal, nu poti desfasura activitatea de kinetoterapeut. Poti zice ca esti orice altceva dar nu kineto - nu poate sa iti treaca aceasta meserie in acte. Daca a facut-o poate fi considerat fals.
In concluzie - pt a lua certificatul de libera practica trebuie sa lucrezi intr-un cabinet legal constituit (si nu doar la stat - eu lucrez intr-un cabinet privat si care este inregistrat ca atare si deci am putut sa imi reinoesc certificatul de libera practica) din toate punctele de vedere. In caz contrar si cabinetul dar si tu ca specialist, sunteti in ilegalitate partiala. Daca tu practici oriunde fara certificat de libera practica si cineva te da in judecata tu pierzi licenta de practica a kinetoterapiei cat ai zice peste...asa ca ai grija unde lucrezi.

Onu Ilie spunea...

Domnule kinetoterapeut Victor Craciun, va urmaresc de ceva timp pe acest forum cu interes si imi dau seama ca nu sunteti kinetoterapeut simplu...
Heeeeeheeee
Tu, ca si mine, esti prof. kinetoterapeutut pentru ca ai absolvit cursurile DPPD si ai urmat si o licenta in acest segment, ca si mine ;), asa ca nu mai fi modest si da-ti titulatura completa.
Unde lucrezi acum? in ce cabinet? in Roman sau Bacau? sau esti plecat cu Mazen in Dubai?
Ma bucur ca am reusit dupa atatia ani sa dau de tine si de Verdeata Florin, sa va vad pe internet, deoarece trebuie sa mai tineti legatura cu mine si cu ceilati colegi kinetoterapeuti din promotia 2003 la UB.
Simona Sandu (Lapsuneanu) nu a gasit de lucru in domeniu, fapt trist, Ionela Gheorghiasa lucreaza la fundatia Motivatin, Raluca lucreza la Santa Maria, Adina parca lucra pe la centrul spa Ana-spa.
Mi-as dori sa mai duscutam despre anii frumosi in ale facultatii dar si probleme strcit profesionale.
Te salua din Piatra Neamt, prof. kinetoterapeut Onu Ilie www.elipetromed.ro

MIKI spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
MIKI spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
MIKI spunea...

Buna ziua tuturor..si in special colegilor mei din generatia kineto 2003 Bacau.Sunt Nada Mihaela(Miki)pt cei care ma stiu ma bucur enorm ca mai aud vesti despre colegii mei..imi pare nespus de rau ca nu am mai tinut legatura decat cu 2-3 colegi in rest nu am mai stiut nimic despre nici unul din momentul in care am terminat faculatea..eu nu am gasit de lucru in domeniu doar in particular..este destul de greu sa gasesti mai ales aici in Bacau unde am si ramas dupa terminarea studiilor .Dragi colegi va las 2 nr.de telefon unde pot fi gasita si adresa de email poate si am rugamintea celor care citesc acest post al meu sa ma contacteze ..mi-ar face o mare placere sa mai vb .contact-0742144202,,0755740389..adresa onika_bc@yahoo.com (numele meu acum dupa casatorie este Viziteu ,,dar pt colegii din facultate sunt tot Miki)astept sa ma contactati.
Cu respect,MIKI

Onu Ilie spunea...

Ordinul kinetoterapeutilor

23/09/2010
categorie: Educatie, invatamant, Guvernare, administrativ, Propuneri, idei, Sanatate, Social.
destinatar: Ministrul Sanatatii, Ministrul Invatamantului, Guvernul Romaniei

Stimati colegi kinetoterapeuti (prof. CFM, fiziokinetoterapeuti si balneo-fiziokinetoterapeuti), observ ca in ultimul timp merseria noastra, ce-i drept sub diferite denumiri, isi pierde din insemnatate in ochii pacientilor, si mai ales a medicilor specialisti, care nu mai stiu ce sa creada de pe urma disensiunilor noastre profesionale si educationale.
Noi ne luptam, si pacientii pierd si nu se pot bucura de beneficiile terapiei kinetice, mai ales ca suntem putini practicanti ai meseriei de kinetoterapeut, si deseori izolati de realitatea legislativa.
Noi nu avem legislatie care sa ne sustina, protejeze si sa ne incadreze corect in sistemul Romanesc de sanatate, datorita faptului ca nu exista un organism de reprezentare a meseriei de kinetoterapeut. Datorita acestui fapt avem nevoie de Ordinul Kinetoterapeutilor, ordin care sa puna capat disensiunilor dintre kinetoterapeuti si fiziokinetoterapeuti si sa ne adune sub aceeasi "umbrela" si sa ne protejeze intersele profesionale.
Asa ca noi vrem:
- legiferarea Ordinului Kinetoterapeutilor (forma actuala a propunerii legislative);
- medici specialisti care predau la Facutatile de Kinetoterapie, sa fie membri in Comisia de Recuperare Medicala, Medicina Fizica si Balneologie;
- crearea unui birou national de evaluare a curriculelor kinetoterapeutilor, balneofiziokinetoterapeutilor, fiziokinetoterapeutilor, format din kinetoterapeuti si medici; specialisti ( care predau in cadrul faculatilor de kinetoterapie) care sa stabileasca exact competentele kinetoterapeutilor deja licentiati;
- desprinderea de Facultatile de Educatie Fizica si Sport a sectiilor de kinetoterapie si trecerea lor la Facultati de Stiinte ale Sanatatii;
- desprinderea de Universitatile de Medicina si Farmacie a sectiilor de Balneo-Fiziokinetoterapie si Recuperare, si trecerea lor la Facultati de Stiinte ale Sanatatii;
- curricula de invatamant comuna 4+1 ani studii universitare;
- introducrea parafei personale cu un cod unic, pentru a responsabiliza si identifica specialistul - si comptetentele acestuia;
- organizarea de cursuri de specializare cu ajutorul sectiilor judetiene ale Ordinului Kinetoterapeutilor, pentru a uniformiza competentele specialistilor deja licentiati;
- dreptul de a lucra nestingheriti in sanatate si invatamant ca si specialisti in domeniu.

Cu ajutorul tuturor vom reusi!

http://www.petitieonline.ro/petitie/ordinul_kinetoterapeutilor-p23307044.html

Onu Ilie spunea...

ordinul kinetoterapeutului
http://www.petitieonline.ro/petitie/ordinul_kinetoterapeutilor-p23307044.html

Anonim spunea...

buna....
sunt proaspata absolventa a UBB Cluj Facultatea de Educatie Fizica si Sport specializarea kinetoterapie. sunt interesata ce trebuie sa fac pentru a ma inscrie in Ordinul Kinetoterapeutilor. daca trebuie neaparat sa fiu angajata? de aceste informatii as avea nevoie.

va multumesc,
ronela

Anonim spunea...

draga mea, ca sa te inscrii in ordinul kinetoterapeutilor, e absolut necesar ca acesta sa existe. dar daca aprofundezi problema , ai s a vezi ca de foarte multi ani se lupta unele persoane pentru infiintarea acestuia.pana atunci, incearca sa nu iti pierzi entuziasmul...

CriSs spunea...

Buna ziua tuturor.
Am intrebare, sunt studenta la kinetoterapie anul 3 la Facultatea de Educatie Fizica si Sport, as vrea sa stiu daca dupa ce tremin ma pot angaja in domeniu fara master sau am nevoi si de master pentru a putea practica?
Va Multumesc!

Anonim spunea...

Buna Ziua! am si eu o intrebare.Sunt studenta a Facultatii de Medicina -specializare Balneofizioterapie si recuperare in cadrul universitatii Transilvania-Brasov.
cu aceasta specializare am dreptul sa lucrez la Urgenta sau Smurd? daca da, atunci in calitate de ce pot fi angajata?
avand in vedere ca o postliceala niciodata nu se poate compara cu o facultate, deacolo in fiecare an ies niste oameni...majoritatea prosti,care habar nu au de medicina,iar eu cu facultate pot sau nu pot fi angajata in acest domeniu?Astept raspunsuri cu nerabdare.am nevoie de ajutorul vostru.

Unknown spunea...

Domnisoara studenta la medicina - intrebarea este daca esti studenta la medicina sau la fiziokineto, pt ca balneo fizioterapia este o specializare medicala postuniversitara in perioada de rezidentiat. Daca esti medic atunci trebuie sa termini rezidentiat pe medicina de urgenta sa poti sa lucrezi la smurd sau pe salvare. Daca esti sau ai terminat fiziokineto trebuie sa mergi sa faci continuare de studii cu diferente sa termini medicina (nu fiziokineto) apoi sa te inscrii la rezidentiat pe urgente si apoi sa lucrezi la smurd. Ca si fiziokineto nu ai cum sa lucrezi in al domeniu indiferent de ce cunostinte ai! Asta este legea acum in romania! Pt mai multe detalii ar trebui sa lasi o adresa de mail.

Anonim spunea...

Google castiga miliarde de dolari anual din reclama fara sa imparta nimic cu noi.
Insa din 9 aprilie 2012, noul motor de cautare Wazzub va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!!
Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati gratis. Daca veti invita si alte persoane castigul dvs.
va spori pe masura. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie 2012, numai pe baza de invitatii
de la alte persoane inscrise deja. Nu pierde aceasta ocazie!
Cei interesati pot accesa linkul-invitatie de mai jos pentru inscriere:
http://signup.wazzub.info/?lrRef=c158c7ae

Pentru activare verificati si in SPAM !

Alexandra spunea...

Buna ziua! Ma numesc Alexandra! Am terminat facultatea de 3 ani de Balneofizioterapie in cadrul Universitatii de Medicina Carol Davila, Bucuresti, in anul 2009.De 2 ani lucrez la o clinica particulara dar nu mi-a cerut nimeni autorizatie de libera practica.In plus cei de la facultate ne-au spus cand am terminat ca noi nu avem nevoie de aceasta adeverinta.Va rog frumos sa-mi spuneti daca am sau nu nevoie de aceasta autorizatie.Va multumesc!

Alexandra spunea...

Balneofiziokinetoterapie, imi cer scuze k am gresit.

Anonim spunea...

Buna ziua
Ma bucur ca v-am gasit si m-am lamurit putin cum sta treaba , din pacate cu fizioterapia si kinetoterapia in Romania.
Eu am sa va pun niste intrebari mai complicate si as dori daca se poate sa imi raspundeti la obiect daca stiti.
Sotul meu cetatean egiptean, a terminat facultatea de Fizioterapie din cadrul universitatii de medicina din Cairo/ Egipt . Durata studiilor 4 ani plus un an de practica, internship ii zic ei aici in Egipt.Pe licenta lui de libera practica scrie : physical therapist specialist doctor
Cert este ca el are o diploma de licenta care zice ca este medic in fizioterapie si este angajat momentan ca atare la un spital de poiltie de aici din Cairo. Bun ...acum noi vrem sa ne mutam in Romania si vreau sa incep demersurile pentru echivalarea diplomei , si sincer nici nu stiu de unde sa incep pentru ca am constatat ca intre Romania si Egipt exista diferenta enorma . Diploma lui este recunoscuta automat in Anglia si poate lucra acolo sub titlul de Physioterapist , in Canada la fel , in America are nevoie doar de un examen de echivalare, si in Romania ??? cum v-a putea profesa, care v-a fi tutulatura cum si de unde sa incep sa ii recunosc actele de studii , de la CNRED si dupa aceea sa ia dreptul de libera practica de la Directia de sanatate sau sa vad daca se poate sa i se recunoasca facultatea de medicina, plus cei doi ani de master pe care i-a facut .
In speranta ca m-am exprimat pe intelesul tuturor astept un raspuns concludent , si care m-ar putea ajuta , in cateva saptamani vin in Romania si as vrea sa stiu de unde sa incep.
va multumesc
cu stima Maria Elsaid

maria spunea...

am uitat sa va dau o adresa de mail unde daca puteti sa ma ajutati cu o informatie, puteti sa ma contactati
maria_sameh77@yahoo.com

Rionesei spunea...

Cum devin membru al ORDINULUI KINETOTERAPEUTILOR??????? ESTE ENERVANT CA NU GASESC O ADRESA, UNDE GASESC O CERERE TIP SA MA INSCRIU SI UN CONT UNDE SA TRIMIT COTIZATIA!!!!!!